Primăvara este anotimpul în care totul se transformă. Se face trecerea de la zilele scurte și mohorâte de iarnă, la cele luminoase, călduroase și înmiresmate cu tot felul de parfumuri de la natura care renaște. Pentru că starea de bine pe care o generează noul început vine întotdeauna din interiorul nostru, mediul în care ne petrecem timpul trebuie să fie unul favorabil acestei schimbări. Cum altfel putem să avem o minte limpede decât cu o casă curată și ordonată?
Curățenia de primăvară sau cea premergătoare sărbătorilor pascale se mai numește și curățenia generală, pentru că aceasta durează chiar și o săptămână. Așa că, este timpul să-ți ordonezi în minte sau pe o foaie fiecare etapă și să acorzi timpul necesar fiecărui proces pentru ca totul să iasă așa cum îți dorești.
Cuprins:
1. Curățenie generală în bucătărie
Această încăpere unde se produce magia culinară este unul dintre cele mai predispuse locuri din locuință la dezordine și mizerie acumulată pe podele sau pereți. Pentru că oricât te-ai strădui să gătești fără să murdărești, se întâmplă de fiecare dată să sară mâncare din oală. De aceea, acordă timp și răbdare bucătăriei și începe sistematic acest proces de aerisire. Iată pașii pe care îi propunem să-i urmezi în acest sens:
1.1. Curăță dulapurile
Începe cu polițele din interiorul dulapurilor și astfel te poți ocupa foarte ușor și de reorganizarea întregii vesele și de eventuala selectare a obiectelor adunate pe care nu le folosești și ocupă spațiu. După ce ai curățat și ordonat în interior, este timpul exteriorului. Oricât ai încerca să aerisesti și să gătești cu hota și geamul deschis, condensul tot se va forma în momentul în care gătești. Acești vapori de apa se vor depune pe mobilă și în timp aceasta vor crea un aspect neplăcut. De aceea, este important să folosești soluții de curățare adecvate pentru tipul de material al mobilei, ținând cont dacă aceasta este din pal sau lemn.
1.2. Șterge electrocasnicele
Știm cu toții cât e de greu să ștergi, în profunzime, robotul de bucătărie, storcătorul de fructe, prăjitorul de pâine, cuptorul cu microunde, aragazul etc.Chiar dacă obișnuiești să le cureți după fiecare utilizare, cu siguranță nu desfaci fiecare obiect mic pentru a-l curăța. De aceea, acum este momentul să faci acest lucru pentru a îndepărta și cele mai mici urme de reziduuri.
1.3. Atenție sporită la gresie și faianță
Dacă în bucătărie există gresie și faianță, ei bine știi că aceasta trebuie curățată periodic cu foarte mare atenție. Chiar dacă obișnuiești ca zilnic să ștergi după ce gătești, cu siguranță mai rămân mici urme în jurul aragazului, chiuvetei, sau chiar pe sub masă. De aceea, acum nu trebuie să-ți scape niciun detaliu. Pentru podele îți sugerăm să folosești un detergent de pardoseli cu capacitate mare de degresare pentru a nu te chinui prea mult cu acest aspect. Dacă soluția de pardoseli are și un parfum deosebit, acest lucru este cu atât mai bine pentru că în acest fel reușești să cureți și în același timp să împrospătezi suprafețele.
De asemenea, pentru un parfum fresh si proaspăt tot timpul, și pentru a anihila mirosul ce rămâne după ce gătești, îți sugerăm să folosești un parfum – odorizant pentru ambient ce să reprezinte amprenta bucătăriei tale.
2. Curățenie generală în baie
Locul cel mai predispus mirosurilor neplăcute, umezelii și bacteriilor este baia. Pentru o mai bună organizare și pentru a nu-ți scăpa niciun colț necurățat, ai nevoie de o listă de priorități.
2.1. Curăță și igienizează cada/ cabina de duș și chiuveta
Calcarul și tot felul de reziduuri se depun atât pe cadă, cât și pe chiuvetă. De aceea, trebuie să le acordăm o atenție sporită în acest moment de curățenie generală. Alege să folosești produse care nu doar să curețe la suprafață, ci să aibă capacitatea de a dezinfecta și igieniza complet.
2.2. Atenție la curățarea vasului de toaletă
Este benefic să utilizăm odorizante de toaletă mereu pentru că pe lângă parfumul frumos pe care îl lasă, acestea au capacitatea de a curăța și igieniza și interiorul vasului de toaletă, de fiecare dată când tragi apa. În acest sens, noi recomandăm utilizarea dispozitivelor care se așază în interiorul rezervorului toaletei și colorează apa în albastru pentru ca tu să știi că vasul de toaletă este curat.
2.3. Nu neglija gresia și faianța
Atunci când facem duș, este inevitabil să nu stropim faianța cu apă și săpun. Aceste reziduuri se depun, iar în timp pot da un aspect neplăcut, mat, faianței din jurul căzii sau cabinei de duș. De aceea, este indicat să folosim produse special create pentru faianță, astfel încât să le îndepărtăm cu ușurință.
În acestă încăpere, o atenție sporită o vom acorda podelelor pe care le vom curățata cu atenție, în toate colțurile, cu un detergent pentru pardoseli care să curețe în profunzime și să parfumeze.
3. Curățenie generală în dormitor și living
Când vine vorba de cele 2 camere, lucrurile se complică pentru că avem mai multă mobilă și automat mai multe elemente de curățat. Propunem și în acest caz să începem etapizat și astfel, prin organizare, vom rezolva în timp util și cu procesul de curățare din aceste încăperi.
3.1. Ordine și disciplină în dulap
Fie că vorbim de dulapul cu haine, de cel cu facturi sau chiar cel cu jucăriile celui mic, ar fi bine să ne îndreptăm atenția asupra fiecăruia și să îl eliberăm. Cu siguranță avem adunate lucruri nefolositoare care ocupă spațiu. De aceea, este timpul să facem loc hainelor subțiri și să le punem în spate pe cele groase și de ce nu, să donăm din cele pe care nu le mai folosim.
3.2. Mobilă curată și strălucitoare
Degete, urme și diverse alte pete pe mobila din living? Folosește o soluție adaptată materialului din care este confecționată și o lavetă moale pentru a o curăța. Ele vor reapărea de la o săptămână la alta, cu siguranță, însă ai satisfacția că întreaga casă strălucește măcar pentru o perioadă de timp.
3.3. Curăță și parfumează țesăturile
Pătura de pe canapea, pledul de pe pat, salteaua, pernele decorative…Toate necesită curățare și aerisire. Când vine vorba de pături, totul este ușor. Folosește mașina de spălat pentru a le spăla, iar pentru parfum îndelungat îți sugerăm esența de rufe. Nu uita că periodic poți utiliza pentru cuverturi, perdele, perne decorative și alte țesături, parfumul de rufe. Astfel, împrospătezi mirosul și implicit aerul din încăpere.
3.4. Nu uita de parfumul pentru cameră
La final, când totul strălucește și este aerisit, a venit timpul pentru odorizantul de cameră potrivit. Noi îți sugerăm să alegi unul cu ventilator și umidificator, pentru că în acest fel obții o dublă funcție: parfumezi încăperea și ai un veritabil aparat cu aerosol.
Curățenia de primăvara este gata! Acum te poți bucura alături de cei dragi de momente frumoase petrecute împreună într-o casă curată, dezinfectată și parfumată în care totul strălucește.