Se apropie ușor-ușor sezonul cadourilor pentru cei dragi. O perioadă a anului în care contemplăm cum să îi facem pe cei apropiați mai fericiți, să le arătăm cât de mult înseamnă pentru noi și cât de bine îi cunoaștem. Și toate acestea încep cu un cadou de Moș Nicolae.
Tradiția a pornit de la arhiepiscopului Ierarh Nicolae din Myra-Lichia care a trăit în secolul al IV lea și căruia îi sunt atribuite multe fapte bune faţă de cei săraci. Dar românii nu sunt singurii care oferă cadouri de Moș Nicolae. Cu ușoare variații, vei găsi tradiții asemănătoare în multe alte țări europene, de la cele estice precum Ucraina, Bulgaria si Grecia, și până la cele vestice ca Germania, Olanda, Autria, Franța și altele.
Cum alegem cadourile de Moș Nicolae pentru cei dragi?
Începutul lui decembrie marchează un moment mult așteptat atât de copii, cât și de adulți. O seară în care mulți își pregătesc ghetele, urmând apoi să sărbătorească cu familia sau prietenii.
Dar cum găsim cadouri de Moș Nicolae perfecte pentru cei dragi? O întrebare care nu își găsește răspunsul ușor. De aceea am pregătit un ghid de întrebări pe care să ți le pui atunci când cauți un cadou. Fiecare răspuns te duce mai aproape de soluție, oferindu-ți mai multă claritate.
1. Ce le place să facă în timpul liber?
Fiecare are un hobby, iar pentru unii îngrijirea mașinii lor reprezintă o preocupare constantă. Sunt acei șoferi care se relaxează conducând și care încearcă mereu să-și mențină mașina ca nouă.
Dacă ai în grup un astfel de prieten și vrei să-i faci un cadou de Moș Nicolae, te sfătuim să alegi odorizantele auto. Poți alege dintr-o varietate de miresme potrivite tipului lor de personalitate. Optând pentru un odorizant calitativ, aroma persistă mai mult și designul lor este mult mai plăcut.
2. Cum arată casa lor?
Cu toții știm cel puțin o persoană care are o pasiune pentru curățenie. Poate reprezintă un proces terapeutic liniștitor sau este doar o persoană ordonată. În orice caz, le poți înfrumuseța ziua cu un odorizant de cameră profesional pentru ambient. În note mai dulci sau citrice, împrospătează orice camera în câteva momente.
Odorizantul cu ventilator este potrivit atât pentru casă, cât și pentru birou. Cu un design elegant și practic, îl poți asezat oriunde îți dorești. Micuț, cu bun gust și portabil, odorizantul cu ventilator este un cadou potrivit pentru oricine.
Poți alege și săculeții parfumați pentru a înmiresma spațiile mici ca cele din dulapuri și sertare, genți, valize sau chiar din mașină.
Dacă persoana respectivă ține la aspect, îți recomandăm odorizantele cu bețișoare care sunt încântătoare atât prin aromele diversificate, cât și în decor.
3. Ce este important pentru ei?
Pentru unii este deosebit de important să fie mereu aranjați. Un parfum bun poate îmbunătăți starea de spirit crescându-ți încrederea în sine. Pentru cei care iubesc frumusețea și eleganța, un parfum reprezintă un accesoriu în plus pe lângă o eșarfă sau o geantă deosebită. Este un mod diferit de a-și personaliza look-ul. Pentru acea persoană, cel mai frumos cadou de Moș Nicolae este un parfum de corp.
Alege acum unul din parfumurile pentru el, pentru ea sau unisex pentru a le arăta că îi cunoști cu adevărat.
Dacă vrei să oferi mai multe cadouri altora sau chiar și pentru tine, alege setul promoțional de 2+1 gratis.
Cadourile de Moș Nicolae nu trebuie să fie costisitoare, ele sunt simboluri care arată aprecierea față de o persoană dragă. Acum că știi ce întrebări să îți pui și cum să răspunzi la fiecare, alegerea cadourilor potrivite devine floare la ureche.
Indiferent de preferințele celor apropiați ție, noi te ajutăm să găsești cadoul perfect pentru fiecare. Dacă ai nevoie de și mai multă inspirație, intră pe pagina de promoții sau abonează-te la newsletter și îți vom trimite lună de lună idei de cadouri.